Nondirectivitatea si depresia.

Vizualizari: 2872

 

Conceptul de nondirectivitate a fost adus in campul psihoterapiei de Carl Rogers. El a conturat o abordare in cadrul careia terapeutul nu isi directioneaza clientul catre, ci mai degraba este acolo, prezent, atent la ceea ce clientul face si spune, si la modul in care o face. Pe masura ce utiliza mai mult aceasta metoda, a realizat ca indiferent cat de nondirectiv ar fi, tot isi influenteaza clientii pentru ca intotdeauna, indiferent cum ai face, a fi in doi e diferit de a fi de unul singur. Sau, in alte cuvinte, clientii vin in terapie cautand ghidare si indrumare, si intr-o maniera sau alta vor gasi modalitatea de a le obtine, indiferent cat de mult incearca terapeutul sa evite asta. Asa ca a schimbat numele in terapie centrata pe client. Aceasta denumire a trezit reactii puternice din partea celorlalte orientari. ”Dar, nu sunt majoritatea terapiilor centrate pe client?”. Rogersintelege prin centrat-pe-client acordarea sensului ultim de adevar clientului: el este cel mai bun expert in ceea ce il priveste, si daca ar functiona intr-un mediu care sa-i asigure conditii propice, el cu siguranta ar sti care este directia cea mai benefica pentru sine. Responsabilitatea terapeutului consta in a furniza acest mediu propice, prin asigurarea a 3 conditii de baza, conditii necesare si suficiente :

·       intelegerea empatica– abilitatea de a simti ce traieste clientul in felul in care el o simte. Presupune a fi sensibil si atent, moment cu moment, la sensurile schimbatoare ale trairilor existente in celalalt. Reprezinta, de fapt, un proces de verificare impreuna cu clientul, a acuratetii perceptiei si semnificarii acordate;

·       atitudinea de acceptare pozitiva neconditionata– terapeutul nu trebuie sa aiba conditii in a accepta clientul asa cum este, cu toate ale lui. Aceasta “acceptare” nu presupune a fi de acord sau a-ti placea clientul sau comportamentul lui, ci doar de a permite exprimarea sentimentelor oricare ar fie ele, de a le crea spatiu suficient pentru ca ele sa poata fi exprimate liber, si astfel sa poata fi acceptate la randul lor de client si intr-un final integrate. Cu siguranta terapeutii nu pot simti mereu acceptare fata de clienti, dar ei tind permanent catre acest tel;

·       congruenta – acesta este un fel de a fi al terapeutului in relatie, ca prezenta umana, calda si deschisa, onesta cu privire la sine si cu privire la client. Astfel, clientul, simtindu-se acceptat si respectat de o maniera neconditionata, va fi capabil sa se descopere pe sine insusi si sa invete ca poate fi ceea ce este, avand drept model un terapeut care reactioneaza de o maniera autentica. 

Citeste tot articolul aici.

 

Articol de Daniela Ploesteanu, publicat in revista Psihiatru.ro







Nu exista comentarii



 
Toate drepturile rezervate copyright © A.R.P.C.P
Este interzisa preluarea continutului fara aprobarea A.R.P.C.P
Webdesign portal by Web Style Expert

Formare psihoterapie